sâmbătă, 8 iunie 2013

Printre nori – Trauma

PRINTRE NORI

~ XXXV ~

*** Trauma ***






Am înţeles că ea era doar un alt suflet traumatizat – semnătura din tabloul original o reprezenta trauma din actul final, inclusă în piesa de teatru...
Mi-a plăcut enorm să îi ţin durerea ei închisă acolo, în locul acela cald, al inimii, pe care obişnuiam să-l sărut, înainte de-a adormi, afundându-mă în moliciunea sa de piersică coaptă... căci nu a fost suprimarea durerii ei, ci chiar vindecarea. E spus bine că pe această lume cea mai mare şi mai mare durere e când nu poţi vorbi despre ea, negăsindu-ţi nici măcar cuvintele de început... şi... lasciv, arăţi cu degetul spre locul inimii, apoi, pipăindu-l, încercând să-ţi redescoperi pulsul pierdut printre moleculele de oxigen vibrând împreună cu sângele în vene, alături de impulsul electric din tâmple... Iar durerea ei –  o tramă, am ţinut-o ferecată acolo, apoi a născut cel mai frumos mugure de iederă, de i-a înconjurat întreg trupul, prinzând în spirale orice emisie de iubire... şi atunci, a început să mă iubească precum femeia lăsată de Dumnezeu, iubeşte, cu toată fiinţa sa, mai mult decat însuşi bărbatul...
Cea pe care o iubeam, la rându-mi, a fost o orfană care a trebuit să îndure tratamente menite să distrugă orice umanitate din om, semănându-mi leit, mie, cel ce a fost internat într-un spital de nebuni. Şi parcă nu ar fi fost de ajuns, a fost înmânată unor oameni ce-au făcut-o drept o sclavă, executând orice ordin la comandă, precum un animal de circ, fapt ce-a condus la fuga sa într-o societate menită să o declare prostituată convinsă, încă de la cincisprezece ani, făcând-o să viseze la o lume ce nu îi aparţinea, pe care realitatea nu i-o oferea – iar când... la douăzeci şi doi de ani, fiindcă nu a mai putut suporta, a vrut să părăsească iluzia, a intervenit iar cruda soartă cu o lovitură de graţie...
Dar, ceea ce mai conta... era că şi-a regăsit liniştea în braţele mele, ca în ciuda familiei ce nu a avut-o niciodată, reflectându-şi sinele, apoi transpunându-şi în plan real... visele pe care nu le trăise încă... începând cu dorinţa sa de a iubi un suflet care să o înţeleaga, s-a îndragostit de mine nebuneşte, precum o iederă iubeşte umiditatea, înconjurându-mă cu căldura sa, seară de seară, până în ceasul cel din urmă, al morţii...




©Th3Mirr0r













Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu