duminică, 16 iunie 2013

Printre nori – Nevoia de-a iubi

PRINTRE NORI

~ XXXVII ~

*** Nevoia de-a iubi ***






În conformitate cu naturaleţea, nevoia omului de a iubi, e imensă; fie că e conştient sau nu, de ea, există... Deşi lipsa iubirii, naşte ură, până şi ura, râvneşte iubirea pierdută şi nu neapărat ca să o acapareze, s-o distrugă... iar dincolo de toate acestea, sunt persoane greu de înţeles, de către minte şi uşor de acceptat de către suflet...
Am recunoscut în amândoi, dorinţa de a iubi; constatasem că... de fapt... asta ne-am dorit toată viaţa! Doar că... nu au fost persoanele potrivite, pe care să le cunoaştem, măcar, astfel având un reper cum ar fi  „pe cine trebuie să iubim” ; şi n-a fost nici circumstanţa de aşa natură încât să ne propulseze unul în faţa altuia. Dar... pâna la urmă, soarta, ne-a unit destinele...
Îi simţeam mereu nevoia ei de a iubi, reflectând-o pe-a mea, de parcă dacă iubind pe celălalt suflet ni l-am fi adorat pe-al nostru în clipa când se simte iubit; astfel că... parcă rămâneam datori unul către altul... iar ea, era în culmea fericirii; amândoi... am fost... cu adevărat, împreună; eram noi înşine, în toate...
Priveam adesea în ochii ei, recunoscându-mă; eram doar eu, iubind-o, iar ea, era cea care mă iubea, ştiind că mereu o să îi fiu alături... chiar şi în clipa mortii, simţea nevoia de-a mă iubi, plecând, plină de dor, promiţându-mi că mă aşteaptă „la fel precum am promis eu că o voi aştepta, cu mult înainte de a o cunoaşte”... Iar noi, când ne-am întâlnit, ne-am recunoscut în suflet nevoia de a iubi... căci ochii noştri, parcă spuneau, într-un duet:
 „În sfârşit! Cineva pe care să-l iubesc, fiindcă simte la fel ca mine, nevoia de a iubi!...”




©Th3Mirr0r













Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu