miercuri, 26 iunie 2013

Muza – XIV

MUZA

*** XIV ***



Acolo, sus pe punte, alături de fraţii de osândă,
Privesc neliniştit cum marea îşi desface porţile imense;
Exilat pe insula de gânduri, durerea cruntă, mă inundă –
Sunt prea obosit ca să înfrunt ceea ce soarta ne ascunse.
Rămân captiv în sfera de ambrozie, sorbind-o neîncetat,
Dornic de a cunoaşte măcar o simplă vină pe care s-o avem,
Un fir de gând nociv face aluzie la un Poseidon mâniat,
Tratându-ne despotic, cu un trident în mână, sortindu-ne blestem;
Credeam că scopul nostru e nobil, de veşnici marinari,
Purtând mereu regeşti comori de-a lungul fiecărei zări,
Dar nu-mi închipuiam nicicând că vom fi socotiţi tâlhari,
Amestecând în sânge, argint viu, înfăptuind orori, ca nişte vrăjitori.
O durere mută îmi încinge pieptul, smulgându-i pulsul,
Lăsându-l să alunece cu tăişul bont, prin fiecare venă,
Înveninând cu sete de dreptate sufletul, stingându-i glasul,
Supunându-l să se-nchine către orizont, visând la pacea sa, eternă…
 






©Th3Mirr0r





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu