miercuri, 22 mai 2013

Printre nori – Vinovaţii


PRINTRE NORI

~ XXIX ~

*** Vinovaţii ***






Mă simţeam atât de legat de ea, încât de fiecare dată când o surprindeam aducându-şi aminte de cele întâmplate, îmi revenea o stare generală de rău, combinată cu mânie. Era ca şi cum o parte din durerea ei o simţeam asupra mea, pulsând, intermitent, în vene; începusem să caut persoanele vinovate pentru toate aceste evenimente negative care să ne fi schimbat viaţa.
Detestam gândul că ea ar avea vreo vină... şi totuşi, căutam cauza principală pentru care ea a ajuns o dansatoare, performând spectacole erotice într-un club de noapte – loc rău famat de care nici aş fi dorit să ştiu de existenţa sa, ca să nu mai vorbesc despre persoanele ce-l frecventau, decorându-l. O părticică din mine nu suporta faptul că altă cale de a trăi, n-a văzut-o, în locul prostituţiei... şi la început, recunosc, m-am pus chiar eu în banca acuzaţilor, aşa că era mai bine să prietenească doi desfrânaţi, văzându-mi propria slăbiciune – poate şi de aceea acceptând toate acestea cu uşurinţă, într-o fracţiune de secundă; ştiam că majoritatea ar fi plecat din viaţa ei, fiindu-le scârbă, ori... plictisindu-se de abuzul asupra corpului ei de un erotism tranşant, senzual, însă mie, nu îmi provoca aceste stări – era în definitiv, doar o fiinţă, pierdută, la fel ca mine! Fiindcă înţelegeam că la baza unei astfel de vieţi trăită în imoralitate, stau însăşi semenii noştri... de ce?! Iată şi un motiv plauzibil – încă de mic, un copil e supus imoralităţii, lucrurilor negative – încă din clipa în care merge mai mult smucit şi târât, lângă mama sa, pe stradă, auzind apoi cuvintele vulgare ale celor din jur care oricum nu se mai satură parcă rostindu-le, văzând apoi formele descoperite ale femeilor(în special) ori alte forme de nuditate şi în final, ajungând să crească – acel copil, privind şi auzind de la semenii săi, orice fărădelege, precum o otravă ce corupe, se infectează, devenind astfel o victimă, încă şi înfăptuind la un moment dat acele lucruri cu impact negativ societăţii. De altfel, îmi recunoşteam slăbiciunea, înţelegând-o în acelaşi timp şi pe-a ei, considerând-o astfel... normală. Aş fi vrut să mă fi născut împreună cu ea în altă lume, în care să nu fi existat nimic din toate acestea, ci doar pace şi înţelegere; iar apoi, să o fi cunoscut în acea lume minunată, rămânând împreună, acolo, pe vecie...
Observasem cum se priveşte în oglindă, atingându-şi rând pe rând, semnele de tăieturi, cicatrizate, de pe obraz şi frunte; mă durea şi pe mine s-o văd lăcrimând şi doream să îi spun că dacă nu se va uita nimeni la ea, eu voi fi acela care s-o privească precum o persoană normală, căci nu judecam frumuseţea dupa aparenţe... apoi, chiar şi în şanţurile acelea formate din urma tăieturilor de cuţit, mi-aş fi găsit ceva de privit ori atins, precum o statuie sculptată, brăzdată ici-colo de fel şi fel de mici denivelări... Cândva, am luat-o în braţe şi i-am atins semnele acelea de pe faţă, apoi am sărutat-o pe frunte, strângând-o puternic la piept... Ah, eram tare fericit când torcea precum o pisică, acolo, vârâtă în braţele mele! Dar, totuşi, după ce se desprindea din îmbrăţişare, o vedeam iarăşi abătută, în final întrebând-o dacă pentru ea contează atât de mult acea frumuseţe care a luat minţile multora... iar când mi-a răspuns că nu avea însemnătate, ceva a trădat-o... N-a mai fost crezută...
Îmi aminteam cum atât poliţia, cât şi procuratura, nu făceau mari demersuri ca să îi condamne pe făptaşi, cu închisoare pentru viol, vătămare corporală, tortură, tentativă de omor sau alte lucruri grave; detestam din ce în ce mai mult sistemul acela corupt, care nu făcea dreptate şi deci... în timp, am început să simt ceea ce definea... ura... Am început să nu mai judec clar, urând pe cei ce o nenorociseră pe acea fiinţă. Însă ea, nu ştia nimic, din toate acestea, nici despre cumplita răzbunare ce tot mustea în mine... iar poate... dacă ar fi ştiut şi s-ar fi opus, as fi urât-o până şi pe ea...




©Th3Mirr0r












Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu