marți, 7 mai 2013

Printre nori – Sub pecetea iubirii


PRINTRE NORI

~ VIII ~

*** Sub pecetea iubirii ***




Ah, draga mea fiinţă,
Asemeni mie, în izolarea morţii,
Mai am doar o dorinţă:
Să pot să te redau iar... vieţii.
De mă voi pierde-n timp,
Uitat de astă lume,
Voi sta sub cer, ca norii, albi, în spume,
Un prizonier legat de muntele Olimp;
Nu-ţi mai pleca o şoaptă spre urechea mea,
Iubita mea privighetoare, cântând sub clar de lună
Ci-n viaţă, de te-agaţă, spre bucuria mea de-a sta
Încununat de lauri, priveghi – de-o sărbătoare – cea din urmă!



Nu aş putea să îţi ofer nici pacea ce-ai visat-o,
Cu drag ţinându-mi inima la pieptul tău
Şi nici chiar moartea când fragezimea i-a gustat-o,
Cu ani prinzându-mi perle, în şirag, tot provocându-mi rău;
Nu aş găsi nici o frântură din lumina ce-au pictat-o
De-a lungul vremii, meşterii mari, dregători, temerari ai lumii,
Precum nici soarta, potrivnică, ţinându-mă de mână, chiar de am refuzat-o,
Tot stând ca un inel de aur – o logodnă la care iar să cugete nebunii;
Nu ţi-aminti de mine, când va să te întorci spre viaţă,
Lăsându-mă să pier în neantul sacru, al dezbinării,
Voi fi mereu, pe lânga tine, să gust a ta dulceaţă,
Tot sprijinindu-mă de visul efemer, ca o pecete a iubirii...



©Th3Mirr0r












Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu