sâmbătă, 30 martie 2013

Iubirea, aşa cum o văd eu – IX


Iubirea, aşa cum o văd eu

***
IX

***



Precum pietrele muntelui, pornindu-se la vale
Apele râului, alunecă, acoperite-n zgomotul ploii;
Mai devreme, era senin şi deodată întunecatu-s-au norii,
Iar primul tunet, cădea, apoi ploaia, se amesteca cu lacrimile tale.




Ploaia se amesteca cu lacrimile tale
De suflet bucuros că poate plânge
Iar lacrimile-ţi, diamante create din amintiri plăcute,
Nu ţi-au fost deşarte.



Nu ţi-au fost deşarte
Nici măcar… speranţele.
Până şi credinţa, ţi-a adus un înger păzitor, aproape,
Să te mângâie,
Precum o mama îşi mângâie pruncul
Şi orişiunde, în tot locul,
Iubirea, dăinuia...



Iubirea, dăinuie,
Doar prin virtute
Iar clipele acelea trecătoare, încet, încet, se năruie,
Dar… ferice de cei ce strigă către Domnul, pe-o cale dreaptă dorind a merge…



Ferice de cei ce udă, cu lacrimile lor, sufletul,
Îmbrăţişând cu drag, bune şi rele deopotrivă, la tot pasul,
Încet, încet, păşind prudenţi, pe-un drum îngust, numit Virtute…




Păşind prudenţi pe-un drum  numit Virtute,
Sufletul căutând să şi-l asculte,
Bucuria-n ochii lor, va lumina, chiar şi în noapte;
Faptele lor, deşi neînsemnate, nu vor fi fost deşarte,
Lacrimile lor, fost-au în palmă, adunate,
Amintirile, nu au durut, ci, parfumate,
Radiau în jur, ca razele soarelui, în zorii zilei, împrăştiate…
Şi totul s-a schimbat, într-o clipă îngheţată  a vremii,
Din depărtări, se aude o simfonie a naturii…
Ah, tu... suflete!!
Bucură-te!!!




©Th3Mirr0r

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu