luni, 4 martie 2013

Cartea Poemelor II – Nu mi-am dat seama



Nu mi-am dat seama





Ştiu acum, că totul e pierdut pentru amândoi
Şi poate că ştiam deja, de astă despărţire
Din care ambii o să-nvăţăm câte ceva;
Cândva, rosteam cu voie bună-n suflet: “Noi”
Şi ni-era drag unul de altul,
Simţind că viaţa-i o continuă iubire
La fel ca o albină ce-şi află dulce hrană-n floarea sa…




Nu mi-am dat seama, nici o clipă
Că toate-aceste vise minunate
S-or termina-ntr-o pagină închisă
Pe care-o mână tremurândă
Ari s-o cuprindă,
O dată cu o candelă simplă,
Arzând, nestingherită-n noapte…




Erai tot ce-aş putea spera, la o femeie
Şi totusi, eu, nimicul, nu îţi eram de-ajuns;
Îndată cu plecarea ta, s-o dus ş-un gând, de veşnicie
Alături de norii cerului, de necuprins…
În zadar, îmi cată ochii, către tine!
Nu eşti acolo!
De fapt, n-ai fost niciodată...
Cum să-ţi petreci tu viata-ţi efemeră, cu un hoinar,
Umblând mereu, prin astă lume,
Gândindu-se că... undeva, acolo,
E-un suflet care îl aşteaptă?!...




Nu mi-am dat seama, dragă fiinţă
Ca n-ai cu-adevărat, nevoie
D-un suflet neliniştit, să-ţi fie prea aproape…
De-aş fi ştiut, îţi jur!
Te părăseam într-o secundă!
Fără de nici măcar… o remuşcare…
Nu mi-am dat seama, în cea clipă
Că sufletul ce-l cat, e prea departe…



Dedicat pentru prietena mea dragă, Maria Alexandra



©Th3Mirr0r

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu