miercuri, 9 ianuarie 2013

L.C.M - CH62 - Indigo


Din Lumea Celor Mici



Indigo



A şasea culoare
Născută din Curcubeu
Este Indigo,
Copiind fidel, pătura de nori
De peste dealurile-abrupte
Privind ameninţători
Spre cei ce cutezau
Să îi înfrunte…
“Opreşte-te, nebuno!”
Ţipă nădăjduit, pământul,
Când ploaia se-nteţise
Udându-i iar veşmântul,
Apoi, i-l şifonase
În descărcări aiurea
De fulgere promise…
Dar degeaba pământul
Ţipase întruna
Căci nimeni nu-l ascultase…
Culoarea dură,
Împrăştiată în văzduhul umed
Îi dădea regescul rang
Fiecărui tunet;
Fum şi spumă…
Atât rămâne
Într-un ton de indigo
Amestecat printre ruine
Şi doar glasurile corbilor
Se-aud vibrante,
Din depărtări,
De parcă morţilor…
Acolo, la morminte
Le e dor
De-un buchet de flori…
Dar… totul trece…
Este… schimbător
Chiar şi indigoul care…
Pesemne… vrea să plece,
Ascunzându-se-ntr-alt nor…



©Th3Mirr0r

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu