vineri, 25 ianuarie 2013

Cartea Poemelor I – Colonia



Colonia




Înfloresc în pământ, printre straturi,
Alături de firele de iarbă ori, de frunzele moarte, stâlcite,
Se înnegresc alături de lemnele demult putrezite
În locuri ferite de ploaie şi vânt, de-şi fac punte pe la colţuri,
Unde-s rosturi tari de piatră, căptuşite în licheni
Iară apa curge-n picuri, întâi mici, ş-apoi mai mari,
De s-adună toată, chiar în gropile aşternute înaintea-i,
Iar deasupra se-mpletesc plaşe de păienjeni…
Sunt doar… furnicuţele…
Mărşăluiesc, ici - colo, cucerind teritorii…
Unele, în drumul lor anevoios, dispar… la fel ca picăturile
Atunci când pământul le absoarbe-n miezul său, în chip firesc
Şi nimeni nu pătrunde dincolo…






Dar ele-şi sapă cuiburi subterane,
Licenţiate-n minerit…
Şi nici măcar o piatră, cât de dură ar fi, n-ar sta în cale
Atunci când toate se  adună, ca s-o mute, negreşit…
Iar de-i prea mare, îşi sapă şanţuri şi tunele,
De-i face cale apei să pătrundă
Şi ea, i-atât de nemiloasă, când pasajele, cu forţa le inundă…
Încât, totul… se surpă de îndată
Ş-acea piatră…
Sub pământ, ajunge…
Iar furnicile o îngroapă,
Muşuroi, de-şi saltă…
Apoi, hărnicuţe, îşi cară seminţe,
Iar orice-i mai mare, îl vor face fărâmiţe;
Iac’-aşa fac ele, de-şi umple cămările
Apoi, iarăşi, cată să-şi extindă teritoriile…



©Th3Mirr0r

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu