sâmbătă, 12 ianuarie 2013

Cartea Poemelor I – Acum, ştii totul, despre mine



Acum, ştii totul, despre mine






Îmi amintesc, preţ de-o secundă,

La zilele când noi vorbeam

Ca doi prieteni, împreună,

Deşi nu se cunoşteam;

Acolo, va se fi zărit o armonie,

Greu de-nţeles, pentru cei oameni

Ce niciodată, poate, n-or să ştie

De ce se spune, în metafore

Că uneori noi, pământenii, avem aripi…




Ah!... Tu, Ioana,

Ramas-ai pentru mine,

Ingeraşul…

Ce-mi fuse drag…

Unde ţi-era gândul,

Acolo  ţi-era inima,

Suflete

Ce te simţeai însingurat…

Da’ iată!

Dumnezeu, te-a luat la El,

Şi-acum, poate ţi-arată

De ce te-a iubit atât de mult…




Cred că deja ţi-a arătat cam totul despre mine,

Fiinţă dragă, ce… cât fuseşi pe pământ,

Poate nu m-ai cunoscut îndeajuns;

Acum, ştii…

Acum, ştii totul, despre mine…

Şi-mi amintesc de clipa-n care spusei:

“Sunt atâtea lucruri, pe care nu le cunoşti, despre mine”

Iar tu, cu drag, deşi nu cunoşteai,

Ţinutu-m-ai o vreme, lângă tine…




Ş-acuma, ştii!

Că toate slăbiciunile mele,

Ţi-au fost de-ndată, cunoscute;

Iară toate fărădelegile mele,

Deseori, în clipele-mi lucide,

Le  pun in faţă, ca să am ce regreta;

Toate gândurile, mi le-aştern,

Câteodată, clare,

Alteori, tulburi,

Precum apa…

Toate sentimentele, prin sita minţii,

Mereu, cat să le cern,

Uneori, cu uşurinţă,

Alteori, cu greutate…





Acum, ştii totul, despre mine,

C-aşa li-i dat, celor din Rai;

Iar toate ce nu li s-au arătat pe-acest pământ,

Acolo, le sunt cunoscute, prin Pronie Divină;

Da’ oare cine înţeles-a graiu’ păsărilor,

Cine înţeles-a şoapta vântului?!

Şi care să ştie ce spun în fiece clipă,

Petalele florilor?

Oare, câte-s, pe suprafaţa-ntinsă, a pământului,

Ce grăiesc pre limba lor, neîncetat?

Numa’ Domnul din Înalt, le-a şti pe toate…





N-am spus drept, Ioana,

Că nu-s atât de bun pe cât credeai?

N-am spus, cu durere-n piept,

Ca păcatele-mi, fără de număr, uneori, m-apasă?

Oare,..oare…să fi fost teama

Să-ţi spun de clipele în care …

Aş fi dorit ca să mai stai?

Cred că trecusem peste asta,

Atunci când ţi-am cerut adresa

Pe care tu, ca să mă protejezi,

Nu mi-o dădeai…

Şi totuşi…

Totuşi, aş fi dorit să mergem împreună,

Ca doi copii ai vieţii, ţinându-ne de mână…

Şi-ar fi fost atât de multe lucruri

Despre mine, ca să-ţi spun,

Încât, o viaţă de-am fi mers, pe-acelaşi drum,

Şi nu m-ai fi ştiut, cu-adevărat, decât în Rai…





Atât de multe, aş fi aflat eu, despre tine,

Încât… nu m-aş fi săturat a te cunoaşte…

Căci tu, un îngeraş, necunoscut, priveai… la mine,

Iar eu… nu am ştiut… a-l recunoaşte…




©Th3Mirr0r

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu