sâmbătă, 19 ianuarie 2013

Cartea Poemelor I – Abstract



Abstract





E ora la care ar trebui sa doarmă; dar, n-o face;

Priveşte, către ceasul vechi, din perete;

Parcă se-nclină într-o parte;

Îi era teamă, poate de clipa în care realitatea,

Va să se destrame?!

Ştia, oare, că focul din vatră mocneşte?!

Inodoră, floarea sălbatecă, sclipea în razele lunii,

Prefăcand-o în zână; dar, tace…

Iar când s-apleacă asupra sa,

Îl fura-n lumea viselor sale…

Şi e atât de aproape…

Îi simte pulsul, vibrând acolo-n tăcere,

Iar căldura, o atrage;

Ochii, îs vii, precum doua stele;

Şi-l privea, cu drăgălaşenia chipului său minunat, de copilă,

Atingându-i inima; cald şi rece…







„Oare, de ce şi-a lăsat tâmplele, lângă urechea mea?!”

Se întrebase de-odată;

Ar vrea să o strângă în braţe cu putere,

Dară se teme ca nu cumva firavu-i trup, să-l strivească;

Se mulţumeşte atunci, să ofteze, simţindu-i căldura sufletului ei,

În timp ce-şi apropie încet fruntea, cu timiditate,

Adâncindu-se tot mai adânc, între pletele ei,

Precum vântul, în taina nopţii,

Printre sălcii… tot mai aproape...







Când totu’ pare atât de adevărat, se întamplă ceva şi vezi realitatea;

Ce era cândva atât de cald, acum e aşa de rece!

Cumva, când bate vântul, pe pământ, toate firele de iarbă, i s-apleacă

Şi nimic nu rezistă, sub suflarea sa…

Iar apa, mereu curge, croindu-şi drum, până şi-n cele mai dure pietre;

Dar orice-n lumea asta, afla-şi-ar locu’; că piatră peste piatră s-a pus,

Ani de-a rândul, când s-a construit fortăreaţa;

Lama unei sabii, poate fi atât de ascuţită

Încât să taie şi o bucată de matase,

În căderea sa lină, spre pământ…

Dar, nu duritatea sa, nici tăişul ei, nu-s cele ce retează,

Ci, viteza cu care perforează aerul…









Pietrele erau atât de frumoase, în locul în care pârâul îşi întindea braţele!

Aveau atât de multe forme, care mai de care, mai colţuroase,

Extrase din pământul pe care în armonie, trăiau vieţuitoarele!

Pe buzele lor, nu se mai zăreau cuvintele, căci se supuneau tăcerii,

În clipele în care se uneau, îmbrăţişându-se, în noapte…

Ochii, nu aveau cum să privească întunericul din jur,

Ci doar… lumina din sufletele lor…


©Th3Mirr0r

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu